kryptowährung steuerfrei auszahlen cryptocurrency debit card europe polka dot crypto investing in cryptocurrency 2020 besteuerung kryptowährungen schweiz

Flirt Express

Azi dimineata la metrou vedeam pe ecranele alea montate ca nemtii au inventat un tren care se numeste “Flirt Express”. Am ajuns la birou, am dat un google si am gasit si sitrea pe Mediafax.

Trenul asta nu circula decat in noaptea de 13 spre 14 si trece prin mai multe orase din Germania.

Prin acest program de ” flirt naţional”, persoanele celibatare vor avea posibilitatea să aibă întâlniri, fiecare dintre acestea urmând să aibă o durată de cinci minute.

Dacă vor exista cazuri de dragoste la prima vedere, atunci cei doi îndrăgostiţi vor schimba mai multe informaţii şi date personale, “iar cuplul nou format va decide singur dacă doreşte să meargă mai departe”, a declarat Deutsche Bahn, unul dintre organizatorii acestui eveniment.

Cei care nu au simţit săgeata lui Cupidon înainte ca expresul să se întoarcă la peron nu au niciun motiv de disperare: după această călătorie va urma o mare petrecere, toţi pasagerii având astfel ocazia să participe şi, implicit, să flirteze cu ceilalţi participanţi.

Eu la noi as face un metrou de genul asta in Bucuresti si probabil niste tramvaie care sa circule prin orasele din provincie.

Totusi, nu vreau sa-mi imaginez cati cocalari vor inunda aceste tramvaie/metrouri sau cersetori care sa se bage in seama exact cand tu esti in mijlocul flirtului. Sau ..credeti ca ar avea succes o astfel de idee in Romania?

OLiX

Sunt OLiX :) Atunci cand nu postez pe blog ma auzi la radio sau ma vezi pe instagram!

10 Comments

  1. Acadea says:

    da poate ca va avea …da de ce doar prin bucuresti ??tot asa un tren care sa opreasca doar in anumite statii …ar fi o buna ideea si cred k multii isi vor gasi jumatatea :D

  2. Si eu cred ca tot cu trenul ar fi solutia. Asa s-ar evita si o mare cantitate de cocalari (care nu pot sa stea afara dupa ora 23 :P ). Tari nemtii astia :D

  3. buna ideea , poate imi gasesc si eu astfel jumatatea , cocalarii si cersetorii nu vor lipsi cu siguranta , nu au cum sa lipseasca ei

  4. kiki says:

    In nici un caz…suntem cu mult in urma lor iar populatia Romaniei nu este pregatita pentru asa ceva….trebuie sa mai asteptam multi ani pentru a ajunge la nivelul celor din occident la momentul actual. Insa mie imi place ideea :)

  5. Coral says:

    Hai mai Oliver si tu esti cu “provincia” … |:) :))

  6. Mc. DaN says:

    nu OLiX….clar nu…tara noastra e plina de oameni penibili…chiar n ai cu cine ;)

  7. eRRmy says:

    La noi in tara nu ar putea sa aiba succes. V-a fi invadat de tooate persoanele

  8. andreea says:

    eu cred k da deoarece Romania e tara tuturor posibilitatilor ati uitat:D

  9. niciodata! punct.

  10. Pai te astepti la altceva? Oricum in Romania nu poti sa faci nimic fara sa nu sara cativa la gatul tau.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *