In cautarea idealului
Tind sa cred ca mai toti, pe parcursul vietii, suntem in cautarea idealului. Fie ca este vorba de o relatie ideala (partenerul ideal), un job ideal, un apartament ideal sau un oras ideal in care sa locuim, sunt de parere ca pana sa ajungem SA STIM care este idealul pe care-l cautam trebuie mai intai sa trecem prin niste “faze” de tranzitie, trebuie sa incercam.
Zic ca e aproape imposibil sa stii din prima ce vrei, ce-ti doresti cu adevarat. Mi se intampla de multe ori sa am impresia ca stiu exact ce-mi doresc, iar cand ajung sa obtin ce-mi doream realizez ca “lucrul” respectiv are si anumite defecte la care nu ma asteptam sau ca nu e exact cum imi doream sa fie, dar ma multumesc cu ce am in momentul respectiv si merg mai departe adaugand ceva nou la experienta mea in cautarea idealului.
Totusi, daca dupa multe cautari nu ajung sa ai ce-ti doreai inseamna ca ori esti prea pretentios ori problema este la tine.
Articol inspirat intr-o oarecare masura de aici.
Nu prea exista ideal. Iar telurile despre care vorbeai si tu, nu le-as cataloga tocmai ca idealuri. Idealul in sine se refera la atingerea prefectiunii, un scop suprem. Insa telurile pe care ni le propunem consider, ca sunt un mod de a ne umple golul din viata, de a nu simti ca traim degeaba si ca nu avem un aport la aceasta societate. De multe ori aceste asa-zise “idealuri” le asociem cu fericirea, pe principiul : “Daca as obtine cutare si cutare…as fi cel mai fericit, doar atat imi doresc”. Unii reusesc sa realizeze ce si-au propus, dar pe urma …ce ramane? Apare un alt scop si tot asa, ne invartim intr-un cer vicios, iar in clipa in care nu obtinem unul dintre lucrurile dorite, suntem dezamagiti, tristi. Majoritatea confunda fericirea cu un tel pe care si-l stabilesc. Daca ai bani, poate nu ai cu cine sa-i imparti, poate nu ai prieteni sau o persoana care sa-ti fie alaturi, daca ai prieteni, atunci n-ai bani sa-ti satisfaci micile placeri sau daca le ai pe toate ajungi sa alergi dupa utopii. Oamenii nu vor fi niciodata nu vor fi pe deplin fericiti, indiferent daca stiu sau nu ceea ce-si doresc, pentru ca ne schimbam, odata cu schimbarile noastre se modifica si lucrurile pe care le dorim, totul e de moment. Parerea mea este ca ar trebui sa incercam sa fim fericiti, nu sa cautam idealuri sau scopuri. Sa depunem efort si ambitie dar sa ramanem flexibili. Aceasta cursa dupa dorinte si vise (care uneori nu ne apartin) nu-si are rostul atata timp cat neglijam lucrurile cu adevarat importante : sanatatea, bunastarea psihica, si micile placeri care nu costa si pe care le ignoram la tot pasul.;-)
Le-am aratat articolul si parintilor mei, iar ei, ca si mine de altfel, suntem in totalitate de acord cu tine.
Oricat ai incerca sa gasesti un ideal, acesta nu exista.
Twitter: emiltrifa
(21 comments) says:
Am citit articolul lui Zoso și nu pot decât să îi dau dreptate. La fel și ție. Eu stau să mă întreb ce se va întâmpla cu fetele care de la vîrste fragede îl tot caută pe acest Făt Frumos din lacrimi cristaline și ajung până în final să rămână cu așteptarea și la 23-27 și 30 de ani. Cred ferm că o femeie trebuie să încerce (ca un bărbat dealtfel) si nu trebuie judecată pentru că încearca (e curva, bla bla). După ce știi foarte bine cum și cu ce se mămâncă, apoi poți trage concluzii, poți afirma că asta sau cealaltă nu îmi place. După ce te-ai lămurit, dacă ești întreagă la minte, îți vei da seama dacă e cazul să cobori ștacheta sau nu.;-)
e ideal sa avem un ideal cat mai ideal pentru o ideala viata :)
Ideal poate e cam mult spus.De fapt eu vad acest lucru ca suma tuturor dorintelor noastre,ceea ce ne da o stare de bine pe o durata mai lunga de timp,ceea ce ne face sa fim multumiti de noi insine si de ceea ce am realizat.
Ai dreptate,este imposibil sa stim de la inceput exact ce ni se potriveste cel mai bine,care este drumul cel mai bun pentru a cunoaste succesul,dar odata cu trecerea timpului si cu dobandirea experientei reusim sa ne formam o opinie,sa trasam imaginativ directiile.Astfel ulterior vom putea sa ne indreptam catre drumul cel bun,sa urmam pasi potriviti si sa cunoastem aceea stare de bine,de liniste,de impacare cu noi insine,de multumire.
[-(
Olix mersi,ai fost sursa mea de inspiratie pe ziua de azi prin noul tau postul.
Si eu ma gandeam la asta in ultimul timp,numai ca imi era asa putin teama sa scriu :)) ,dar pana la urma mi-am facut curaj :d si uite rezultatul.http://bubulica.wordpress.com/
nu stiu daca e vorba, neaparat, de idealuri…dar in viata trebuie sa iti stabilesti niste targeturi realiste pe care sa le adaptezi circumstantelor.
Cat despre idealuri feminine…si acolo trebuie sa ai invedere ca persoana de langa tine sa aiba calitatile (realiste, desigur) pe care le doresti de la cineva, de la care nu ai face nicicum rabat.
Am citit articolul lui Zoso. Mi-a placut…mai ales, ca in final, descrie pe cineva care e aproape de ceea ce ar corespunde, sa spunem, “standardelor”.
Existra si genu; acesta. Important este sa stii cam in ce zona se invart astfel de personaje.
Si…cum spui tu, Olix, poate ceri prea mult. Nu e intotdeauna usor sa te adaptezi la programul unor indivizi pasionati de munca. Acesta este de multe ori pretul carierei.
Totul e sa nu abandonezi ideea ca acel “ideal” (realtiv, desigur) exista.:P
si tocmai ce am terminat de citit Rusoaica lui Gib Mihaiescu….si acum asta! Izbitoare asemanare!